Ice Age de România

De câteva zile am început iar să mă strâng în mine, mă gândesc să scot cortul din debara și să îl pun în parc, cu vedere spre lac, eventual la adăpostul unui deal să nu mă bată vântul. Cred că ar fi mai cald decât în casă și, fără dubii, priveliștea ar fi mai inspirată decât blocul crem de vizavi. Văd vecini care ies în balcon, probabil cu același scop ca și mine, să se încălzească la soare, căci în casă faci țurțuri și iarna n-a venit încă, oficial. Neoficial, Ice Age e în plină trezire în România, inspirată poate de anul trecut care a fost înghețat fără vreun acord al Decanului Timp de la Universitatea Vieții și a Morții, ne-au dat doar o scurtă bibliografie de parcurs într-un an, formată din două cărți, mai voluminoase, e drept – „Cartea Tibetană a morților” de Bardo Thodol și „Cartea Egipteană a morților, Papirusul Ani”. Să nu cumva să vă îndoiți de existența acestor cărți, le puteți găsi în librării sau comanda de pe net. La aceste două cărți, îmi permit să adaug, cu acordul Decanului, „Sensul vieții” de Alfred Adler să ne mai dezmorțim frunțile ca să nu facem riduri și de ce nu, pentru a ne duce în lumea himerelor și să încercăm să mai visăm frumos, „Cum să trăim 150 de ani” de Mikhail Tombak.

Ce nu te doboară sau omoară, te face mai puternic! Categoric și irevocabil s-au activat genele noastre primare de pe vremea când vânam mamuți și mai ales, la cel lânos mă gândesc acum, căci ne-ar prinde bine „lâna” lui pentru culcușul prea rece din casele noastre.

Ice Age de România devine o modă, fiind vorba, binînțeles, de avant-garde, privim spre viitor luând și ceva orientări din trecut, după cum spuneam, mamutul lânos va reveni, cel mai probabil, în forță, păcat că au fost încheiate schițele pentru sezonul toamnă-iarnă, dar nu-i nimic, bănuiesc că nici anul viitor nu va fi diferit, ne putem baza pe noi veșminte și pilote din lână de mamut. Fiecare se va ocupa de procurarea lânei proprii, vom lucra la comun în combinatele ridicate special în acest scop de a transmite știința procesării lânii de mamut modern, clonat evident din ce materiale genetice s-au mai găsit prin laboratoare ascunse, acum ieșite la iveală în plină criză mondială.

Apropo, cică suntem în plină încălzire globală! Zău de-o simt, de văzut nici atât, am citit ceva pe canalele de știri, dar am concluzionat că ne mint pentru a crea o isterie generală și a uita de căutarea laboratoarelor secrete în vederea reînvierii mamutului lânos, ne vânează și ultima fărâmă de căldură și apă caldă așa cum Neanderthalienii vânau mamuții. Nu știu dacă știți, dar mamuții au dispărut. M-am mai gândit la o posibilitate și poate asta este mai aproape de adevăr: ne tot taie căldura și apa caldă ca să nu ne mai supună la atâtea cheltuieli, căci nu-i așa, toate s-au scumpit și facturile sunt mai babane decât altădată și se gândesc la binele nostru suprem. Guvernanții, zic… De altfel, unii dintre noi încă avem pe undeva prin subconștient formarea din anii comunismului când nu era așa căldură prin case și ce apă caldă, dacă stăteai la casă erai mai norocos, dacă stăteai la bloc, aia era, după cum încă îmi povestește mama că eram îmbrăcată cu de toate când eram mică, devenind un soi de bilă, dacă m-aș fi împiedicat, m-aș fi rostogolit. Buuuun, revenim deci la setările de fabrică. Așa, deci!

Munciți, nu gândiți, căci dacă munciți vă încălziți, dacă gândiți, vă amintiți că vă este frig.

Acum, ce să zic, frigul din casă reduce mișcările cât mai mult posibil, conservăm și alimentăm stratul de grăsime că doar vine acuși perioada hibernării, eu sincer să vă zic, mi-am făcut ceva provizii de mâncare și necesare de-ale casei, am luat inclusiv conserve ca la iarnă să nu ies prea mult, trezindu-mă din somnul meu pufos și cald de sub pilota din lână de mamut, cu toate că posibilitatea ca afară să fie mai cald decât în casă este destul de mare.

Cei care ați crescut și la țară, vă mai amintiți de covată? Mă spălam în ea, mai ales vara când mergeam la străbunica din partea tatei, îmi plăcea maxim, atât de diferită de cea de acasă, din capitală și stropeam de numa, în joaca mea fericită. Nu mai am o țară la care să mă duc să regăsesc covata și soba în care se făceau pâine și mâncăruri care mai de care mai gustoase și delicioase, pline de sănătatea mâncării „crescute” în propria grădină și ogradă, dar tânjesc după o casă la țară, departe de orașul nebun și restricții ale exprimării sinelui, cu o mâncare artificială și grupări la fel de artificiale.

Am găsit un pasaj care mi-a plăcut mult și mi se pare că se potrivește perfect cu situația actuală din România, o carte publicată de BPT pe la începutul anilor 1900, „Întrebuințarea vieții” de Sir John Lubbock. Pasajul spune așa: „Burke a zis într-o zi că îi era cu neputință să învinovățească o națiune întreagă și că nimic nu e mai drept și mai nebunesc decât să ataci o clasă, o profesiune întreagă. Indivizii uită sau iartă câteodată: societățile niciodată. Și de altminteri și indivizii uită cu greu insultele”.

Cum în țara noastră se practică un analfabetism nefuncțional, nu sunt sigură că vor înțelege prea mulți ce scriu eu aici, dar simt o nevoie de a exprima dorința mea arzătoare de a îmi aduce contribuția în lumea modei, cu toate că nu am studii aprofundate, dar mă gândesc că pot deveni lejer un influencer, căci majoritatea este analfabetă oricum după cum ni s-a comunicat recent de la un nivel superior și oficial, mai ales că suntem, oricum ai lua-o, în criză și ce mai contează, țara oricum a clacat după spusele altui oficial, e clar după cum m-au apucat, cel puțin pe mine, instinctele primitive de a vâna mamut lănos și de a mă acoperi cu blana lui, căci puful de gâscă nu mai face față. Voi deveni măreață și cunoscută în lumea modei cu noul trend, cu noile veșminte și tricouri simple cu – „Ice Age de România”, care ar putea deveni chiar un titlu de noblețe adăugat numelui meu. Sunt o persoană extrem de importantă. Pentru mine. În acest sens, voi începe și săpăturile în grădinile din fața blocului, în cele din spate avem purici de la clanul de pisici mafiot, toate negre care își fac veacul în cartier, săpăturile având menirea să găsească un izvor de apă termală având în vedere lipsa apei calde de la robinete, izvor prin care îmi voi crește bogăția și astfel, voi contribui și la bunăstarea tovarășilor locatari prin crearea unui mic spațiu spa, nu vom cere prea mult la intrare, nu vă îngrijorați, mai scumpe vor fi băuturile și mâncarea căci va trebui să ținem pasul cu scumpirile și să ne rămână și nouă un profit cu care să continuăm săpăturile și amenajările, căci fiind vorba de spații mici, nu va putea intra prea multe lume în același timp, ba chiar va fi cu listă de așteptare, prevăd! Dacă doriți să vă mutați de-acum în bloc, să profitați de prețurile mai mici înainte de boom-ul izvorului termal, vă spun de pe-acum că nu aveți șanse, împărțim totul între noi, cei deja existenți pe aceste meleaguri. E criză, ce vrei!

Mă gândesc că totuși ar fi păcat să nu exploatăm și grădinile din spate, le-am putea veni de hac pisicilor prin amenințări repetate ale partidului mamutului lânos sau le-am putea asigura și lor un spa cu decontaminare de purici, căpușe și varii afecțiuni, astfel încât să conviețuim în pace, unde pui că ne-ar putea fi chiar de folos în prinderea șoarecilor de oraș și a celor de câmp care mă gândesc că ar putea migra spre noi, atrași fiind de viitoarele livezi și grădini de zarzavaturi create în grădinile din spate pentru a ne putea gospodări singuri și evita astfel costuri suplimentare cumpărând de la supermarket, ba am putea crește și câteva găini pentru ouă proaspete. Mă întreb dacă am putea amenaja chiar un spațiu gen hambar măcar pentru o vacă să avem parte și de produse lactate, am putea-o duce la păscut în Delta Văcărești că nu e chiar așa departe și peisajul e superb, ar fi o vacă bio. Restul, înțelegeți, sunt stresate…

Bun, ce să mai lungesc, proiectul e mai mare, dacă veți dori să vă asociați, poate vom începe să scoatem acțiuni la vânzare, însă doar de la Fabrica Mamutul Lânos, de la izvorul termal nici pomeneală, dar vedem pe parcurs ce idei îmi mai vin pentru a extinde activitatea și a ajunge la câștiguri care să îmi permită să zbor și eu 10 minute în spațiu, să nu zic c-am murit proastă și n-am apucat să zbor cu corpul acolo unde îmi va ajunge spiritul la încheierea vieții. Vă voi hrăni și încălzi pe toți cu lumină venită direct din suflețelul meu generos pe durata celor 10 minute de zbor spațial, așa să știți! Nu vă voi uita niciodată, camarazii mei în ale frigului și dârdâitului! Mereu împreună, niciodată despărțiți! Fericirea ne ține aproape, suferința și mai și, în dezbinarea totală și irevocabilă a maselor.

„Lumea e un teatru, toți avem câte un rol și toată lumea știe că soarta unei piese atârnă de jocul actorilor.” (Sir John Lubbock – „Întrebuințarea vieții”)

La pas prin Bucuresti

Am avut de alergat dupa birou azi si abia acum am reusit sa ma pun pe scris. E tarziu, dar vreau sa astern toate cele simtite astazi la plimbare, de dimineata, cand inca imi parea ca e noapte.

Am tot dat un timp de un citat care suna cam pe linia asta, – provoaca-te sa faci in fiecare zi ceva de care iti este teama. Cred mult in cuvintele astea, sunt ferm convinsa ca doar facand lucruri noi in fiecare zi sau / si lucruri de care iti este teama poti avansa, se pot crea noi conexiuni si coordonate in creierul nostru si doar asa ni se deschid orizonturi noi si altfel colorate.

Am vazut aseara parte dintr-o emisiune, un video motivational, tipa vorbea despre tiparele de protectie ale creierului nostru si atunci cand incercam sa facem ceva nou, sare imediat in aparare, sa ne fereasca de potentiale riscuri, vatamari, dureri. Ea concluziona ca zona de confort ii place tare creierului si ca mereu se va lupta cu partea din noi careia ii plac noutatile. Din experientele mele, tind sa ii dau dreptate.

It’s all in your brain…

Nu stiu de ce aveam o retinere legata de plimbarea de dimineata, caci entuziasmata eram. Ma rog… the brain, you know.

In ultima luna nu am mai fost asa activa, am fost mai sedentara si simteam nevoia de miscare. M-am gandit sa imi fac abonament la piscina de la parterul The Grand, ca doar cobor si e comod, intre 12 si 13 m-as putea balaci cat vreau. Dar au aparut alte prioritati si atunci m-am gandit, ca atat cat imi vor permite vremea si… somnul… voi merge pe jos pana la birou. Aseara pe GPS imi arata ca as face 58 de minute. Am facut o ora si un sfert. Am mers foarte incet. Nu imi e caracteristic, de obicei alerg. Mama imi spune ca merg ca un soldat. Fie… oi merge, dar astazi am vrut sa ma bucur de toate si sa nu ajung fleasca la birou, cu toate ca am avut haine de schimb si pantofiori. Sa fie comod, zic. M-am echipat cu bocanci, tricoul tehnic, polar, canadiana si am pornit.

Iata-ma iesita din bloc, tragandu-mi gluga si gandidu-ma ca e nitel cam frig. M-am incalzit, da… dar la un moment dat, nici nu am mai bagat de seama daca imi e cald sau frig. Imi era bine si respiram adanc… ok, cascam destul de des, dar trecem peste… cu toate ca traficul era intens, predomina o liniste care mi-a placut. Lume atat de grabita, copii, adulti… toti se grabeau undeva, inspre ceva, aveau ceva de facut. Obisnuita fiind sa ma grabesc… inspre ceva, mereu, de parca acel ceva nu ar ramane tot acolo cand as ajunge, primul impuls, cand ma apropiam de semafor si vedeam ca e verde, era de a grabi pasul. In secundele urmatoare mi-am tot spus… “E ok, nu te grabesti. Azi, nu te grabesti. Ia-o incet.” Si s-a pus rosu si a fost ok. Nu ma grabeam, la birou am ajuns cu 15 minute mai tarziu, maine voi pleca mai devreme, dar sincer, nu ma asteptam sa imi placa sa merg asa incet, sa ma opresc sa fac poze si un mic filmulet. Cand am iesit din casa mi-am spus ca ora asta e doar a mea. E doar plimbarea mea, nu eu si tehnologia. La un moment dat, prin Centrul Civic, nu m-am putut abtine sa nu scot telefonul sa pozez. Eh, erau chestii faine. Tot in Centrul Civic am gasit si multe ramurele doborate, probabil, de vanticelul de ieri. Mai pe la Academia Romana, erau de-a dreptul craci cazute. Dar din Centrul Civic, am luat o ramurica cu frunze de un colorit extraordinar! Le-am luat si mi-am decorat biroul.

 

This slideshow requires JavaScript.

Am descoperit ca imi place momentul cand se sting luminile stradale, asa se schimba atmosfera, starea, e interesant. Ce m-a frapat tare – cata graba exista pe lumea asta, grabindu-ne atata, omitem sa observam lucrurile frumoase din jur. Si oamenii frumosi, diferiti, trecatori. M-a frapat cat de mult se claxoneaza… total aiurea! La ora aia, eu prefer linistea, dar unora le place sa se enerveze dis-de-dimineata, de parca asta ar rezolva ceva cu marea de masini. Fratilor, autobuzul e ok. M-a surprins cati biciclisti mai sunt inca pe vremea asta, echipati bine! Multi oameni iesiti la plimbare cu cateii, imi amintesc de vremurile cand catel aveam, pe orice tip de vreme, cu el ieseam, de la ploi torentiale la zapezi mari, poteci faceam.

Am observat si ieri si azi cat de multe magazine cu rochii de mireasa sunt in Centrul Civic si de-o parte si de alta. Atat de multe mirese sunt? Habar nu am. De asemenea, am observat si cat de multi fumeaza super mega devreme, asa isi incep ziua. Nu voi comenta asupra acestui obicei, recunosc doar ca nu suport fumul si ma dau mai intr-o parte cand pe strada, cineva fumeaza langa mine, dar na… sensibilitatile mele.

Era asa, racorica si imi simteam obrajii incalziti si eram sigura ca sunt roz in obrajori si mi-am amintit de copilarie. Intotdeauna mi-a placut toamna, are un farmec aparte, un iz de ceva indepartat si magic, adus parca din alte vremuri.

Am intrat super sport si casual si cu parul ciufulit sub gluga, cu o ramurica cu frunze colorate intr-o mana, cu bocanci si obrajii roz in cladire si m-am dus la birou.

Recunosc ca m-am laudat singurica ca am facut asta, m-am simtit tare bine facand asta si sper sa termin proiectele la o ora decenta azi sa ma pot trezi maine sa fac acelasi lucru si sa ma duc in fiecare zi in care va permite vremea, pe jos… la birou.